23 aprilie 2016

The last sunset

Alina Ceusan # Travel

Asta era ultima din cele 9 zile petrecute in Phuket. Am intrat in piscina doar in ultima zi si de fiecare data cand ma-ndreptam spre plaja priveam oaspetii de la piscina si ma intrebam de ce nu stau pe plaja.  Evident, multi dintre noi tocmai pentru asta venim aici: nisipul auriu, marea turcoaz si briza aferenta. Marea se afla in fata mea si piscina neagra a hotelului, in spate. In stanga mea micul golfulet e inchis de stanci negre. In departare marea poarta barci traditionale thai, leganandu-le pe valurile pestrite, intre albastru intens si auriu luminos. Soarele a trecut de mijlocul cerului si incepe sa coboare catre mare, semn ca inca un apus se apropie.

Acestea sunt ultimele imagini cu marea, palmierii, stancile negre, omuletii care se plimba pe plaja si sunt gata oricand sa-ti aduca o bere rece. In fapt, am sa ma ridic chiar acum sa-mi iau un Chang de la bar. Chang e o bere traditionala Thailandeza, cu eticheta aurie, decorata cu doi elefanti care par ca ar sta la umbra unui palmier; usor amaruie, m-a castigat din prima clipa. Pe eticheta scrie “Classic Beer Thailand, Natural Ingredients”. Iau o gura de bere si-mi ridic privirea catre plaja din fata noastra unde cativa thailandezi imbracati in haine negre de lucru si sepci sport galben aprins bat tevi de metal in nisip. Cativa metri mai incolo, pe alte doua tevi au montat un soi de steaguri decorative, unul pe galben, altul pe alb. Tot acest decor face parte din evenimentul care are loc in fiecare seara de sambata la The Surin Hotel si anume BBQ Dinner, cina pe plaja are se servesc fructe de mare la grill, legume, vin si in cadrul careia vezi si-un spectacol cu foc.

In timp ce vorbim, se ridica inca doua steaguri unul albastru, imediat dupa cel alb si unul rosu, de incheiere. Sambata, de indata de ceasul bate ora 16:00, sezlongurile de pe plaja nu mai servesc drept paturi comode pentru bronz si relaxare… puse unul peste altul, cate doua, cu o fata de masa peste, se transforma in bufeturi ad-hoc pentru prepararea si servirea preparatelor.

Un barbat cu palarie de pescar cu elastic sub barbie uda fetele de masa cu o stropitoare care arata ca un spray de curatat geamuri. Asta ajuta fetele de masa sa stea locului in momentul in care vantul puternic ce vine dinspre mare ameninta sa le fluture pana-n piscina. Alti doi barbati cara zece scaune deodata, folosindu-se de o tulpina de bambus matur. In dreapta mea, stau stivuite  in forma de “L”, doua cate doua, 8 sezloange pe care fetele au pregatit deja sase globuri arigintii pentru pastrarea preparatelor si inca doua, dreptunghiulare, pentru legume si orez. Tot acest set-up e luminat de 5 lumini pe stativ, exact ca cele pe care le folosim la shooting, in studio.

Intre timp soarele mai coboara o leaca (cum ar spune Gaby). Ceva mai in dreapta, cativa oameni se bucura de soarele bland de dupamasa, in valurile marii. Steagul galben “medium harzard” e arborat de cand am ajuns si asa a ramas, fluturand agitat de vant, in aer. In departare, golfuletul e invaluit intr-un abur alb de vapori de apa, ca un soi de filtru “fade” din Instagram ceea ce face ca palmierii, casele si intreg mal sa para un tot unitar, pierdut intr-o nuanta de gri a carei densitate creste odata cu soarele care coboara.

Saptamana viitoare pe vremea asta o sa fim tot pe plaja, insa la o alta mare, la 10.000 de kilometri departare. Mi-e greu sa ma desprind de locul asta. Aceleasi sentimente ma incearca de fiecare data cand ma trezesc dimineata, in ultima zi de vacanta: am un gol in stomac care se intensifica la fiecare gura de cafea. Azi am memorat mai bine ca nicicand toate detaliile acestui hotel, fiecare frunza din jungla in care au fost construite cottage-urile in care-am stat, fiecare detaliu din lemnul roscat al balustrazii infinite, fiecare frunza de palmier pe care am pozat-o…

Mesele sunt pregatite, fete au asezat lumanari inchise-n sticla pe fiecare masa si cate-o scoica pe fiecare masa. O fetita cu parul negru prins la spate ma intreaba daca vreau ceva de pe meniul pe care il are in mana. Ii zambesc si-i multumesc, ii spun ca nu. Ma intreaba daca plecam azi acasa. Ii spun ca da. Raspunde, afisand o fata trista: Take care, ah? Have a safe trip. Zambesc, e atat de draguta. Am sa-nchid laptopul. E timpul sa memorez detaliile, caci soarele coboara spre mare si noi plecam curand. Asta e traditia. Am plecat.