SAGA

SAGA

Printre multe altele, am ajuns şi la ziua cu castingul! Aştept să vă văd pe toate, la ora 18:00, la Saga. Sunt foarte curioasă de candidate şi sper să veniţi în număr cât mai mare. După cum spuneam şi pe facebook la un moment dat, vă încurajez să veniţi pentru că, în primul rând, dacă staţi acasă şi nu mergeţi la castinguri, nu vă vede nimeni, deci şansele de a intra în vreo prezentare scad considerabil. Musai s-aveţi puţină încredere în voi. Perseverenţa şi încrederea sunt foarte importante, aşa că e şi ăsta un bun început!

Vă reamintesc, machiaj natural, ţinută casual care să vă avantajeze: jeansi, un top simplu, sau o cămasă din material fluid; având în vedere faptul că este esenţial să ştiţi umbla bine pe tocuri, e musai să aveţi la voi o pereche, preferabil cât mai înalte. Am mai spus, nu contează vârsta, înălţimea, contează dorinţa voastră de a face ceva, faptul că vă aflaţi acolo, contează atitudinea, de asta am lăsat castingul deschis. Într-adevăr fetele mai înalte au un oarecare avantaj, dar decizia finală nu depinde, după cum am spus, de mine. Se poate la fel de bine să selectăm şi fete mai mici de înălţime, care se dovedesc a fi potrivite pentru prezentarea noastră.Încercaţi o atitudine relaxată, chiar nu aveţi nimic de pierdut (pentru că cineva îmi spunea pe facebook că ea ar avea ceva de pierdut – dacă o să cadă şi toată lumea râde de ea…). Nu o să se întâmple aşa ceva! Hai să facem un lucru frumos, pentru că suntem în stare şi dacă ne dăm toţi silinţa s-ar putea să iasă mai bine decât am sperat vreodată. Vom avea nevoie de câteva cifre de la voi:

-măsurile (bust/talie/şold)

-înălţimea

-numărul de la pantof

ar fi excelent să le ştiţi de acasă, nu e mare lucru!

Ne vedem acolo aşadar, de la 18! 😀

Nu uitaţi să vă înscrieţi în giveaway! Sunt deja peste 96 de comentarii şi mâine este practic ultima zi aşa că vom afla cine este câştigătoarea bijuteriei pe care şi-a ales-o de la Paula’s Shop!

0

Alatura-te conversatiei

Raspunde

*Fill in your details below or click an icon to log in

  • Dubmada, 26 iulie 2012 at 9:52

    Îs tare curioasă! 😀

    0
  • sabina, 26 iulie 2012 at 10:19

    hmmm niste poze cu fetele care vor fi acolo nu ar fi rau:D

    0
  • Black Orange, 26 iulie 2012 at 12:55

    e problema daca avem aparat dentar? 😀

    0
  • Carla, 26 iulie 2012 at 14:40

    As veni ca oricum nu-s din Tg Mures asa ca daca ma fac de ras nu ma cunoaste nimeni:))

    0
  • Alina, 26 iulie 2012 at 20:10

    Ai mare dreptate cand spui ca increderea in tine conteaza 😀 ..

    0

ABONARE

MY PLAYLIST

ON REPEAT RIGHT NOW