Operațiunea DULAPUL

Operațiunea DULAPUL

Era musai musai să mă apuc acum, cu noutățile pe care le-am adus de la Raus, cu noua atitudine ZEN în minte, să reorganizez puțin dulapul. Asta am și făcut azi. M-am descotorosit de hainele pe care le-am tot evitat în ultima vreme, iar unora le-am dat noi interpretări cu puțin clor pus într-o sticlă de soluție de spălat geamuri și bineînțeles, foarfeca – my precious.

Am lăsat în partea dreaptă doar hainele lejere, de vară, colorate, fiecare piesă e pusă pe umerașul ei , să aibă aer, doar nu vrem să moară, sufocate între ele. Îmi place ca dulapul să aibă întotdeauna un aer de dressing, așa că întodeauna vei găsi mai multe înăuntru: pălării, cutii – în cazul acesta cutia cu extensiile mele, ochelari de soare, bijuterii și mai nou – plăsuța cu costumele preferate de baie! Pentru că așteptăm vara, soarele, să mergem la plajă!

În partea stângă, partea cu care am început de fapt, am pus pantofii, gențile, curelele și eșarfele, cât mai vizibil și mai la îndemână, pentru a-mi ușura munca de dimineață. Practic în acest dulap caut accesoriile, gentile sau pantofii – după ce m-am îmbrăcat deja. Shootingul de la Raus ne-a dus pe mine și pe Carmen în diferite ipostaze, de care am rămas oarecum marcate. Uneori nu bagi în seama unele haine din dulap, până nu vezi cum ai putea combina noutăți între ele…de aici și Zen. Care poate înseamnă altceva pentru voi, dar noi acum începem să îl definim. Și o să fie fain.

Mi-am pus mănușile de lucru,lucrăm cu clor. Mi-ai pierdut o poză fir-ar să fie! New tattoo artist in town…

Asta e topul de care spuneam, cu puțin clor peste s-a transformat din kaki în portocaliu. L-am mototolit apoi și l-am lăsat in lighean încă vreo 10 minute după care l-am pus la uscat. Arată ca o galaxie! La fel si maieul turcoaz a lui Carmen – dar eu nu-i place. Nu știu de ce, dar mie-mi place, chiar tare, îmi amintește de imaginea pământului luminat, noaptea, văzut in satelit. O puzderie de stele.  I-am tăiat și mânecile și l-am întors pe dos. Mai o bluză foarte nasoală albă pe care am să vă arăt mâine cum o transform într-un tricou chic – îi tai mânecile *SO HARDCORE* –  o să ziceți. Da…vedeți voi :))

Aștept să se usuce, să le purtam cumva frumos! Unul dintre crop tops și Carmen random în spate :))…

O gagică îmi spunea pe pagina de facebook a blogului – ”Vrei tu oare sa postezi un tutorial despre cum facem ordine in timp record dupa ce incercam sa alegem o tinuta ? :))” (gagica era Daria Nadasan)

…și mă gândeam oare vreau? Vreau mă că încerc să mă ridic la așteptările voastre da practic n-ai cum să  faci asta…dacă le-ai întins pe toate și te grăbești nu prea ai cum. Carmen se uită acuma la mine și-mi explică: eu le pun pe categorii: maieuri, tricouri, pantaloni, alte lucruri și apoi le împătur repede și le pun. Ce-i drept eu când mă apuc de ordine în dulap…la mine nu-i ca la Carmen, că eu le scot toate și reorganizez totul…Dressing.

0

Alatura-te conversatiei

Raspunde

*Fill in your details below or click an icon to log in

  • Sorina, 9 mai 2012 at 3:24

    Asteptam si poze cu noile lucruri de la Raus!:x

    0
  • Daria Nadasan, 9 mai 2012 at 7:01

    Foarte tare ! Merci 😀 Eu trebuie sa fac in fiecare saptamana asta ca sunt bezmetica atunci cand caut ceva .. Keep it up 😉

    0
  • Mirela, 9 mai 2012 at 8:04

    http://alinaceusan.files.wordpress.com/2012/05/dsc_0541.jpg ce e cu usa aia alba din spate?sunt curioasa :d

    0
  • Andreea, 9 mai 2012 at 9:03

    Super si postarea asta! N-ai vrea sa scri despre oje, culori, modele si de ce nu, forma si lungimea unghiilor! 😀

    0
  • Mirela, 9 mai 2012 at 11:03

    nu stiu de ce,aveam impresia ca ai mai multe haine :))

    0
  • Mirela, 9 mai 2012 at 12:55

    si ce faci cu hainele pe care nu le mai tii ? :d de ce nu ti faci un blog si sa le vinzi?

    0
    • alinaceusan, 9 mai 2012 at 13:12

      Nu m-am gandit vreodata la asta…mai vindeam cate una, dar majoriatea le arunc..

      0
      • xuxa, 9 mai 2012 at 13:45

        le arunci ? f practic…macar daca le-ai dona…sau le-ai da la careva care are nevoie…

        0
        • alinaceusan, 9 mai 2012 at 13:49

          Hainele care sunt faine merg la sora mea, pentru ca le rezerva inca de cand le cumpar :)) mi se pare practic sa arunc un tricou care pur si simplu nu l-am purtat , poate l-am mai si distrus incercand sa l modific sau o pereche de tocuri belite….

          0
  • Iulia, 9 mai 2012 at 17:38

    pun pariu ca la mures ai inca un dulap doua de haine:))

    0
  • Sandor Andra Diana, 9 mai 2012 at 20:41

    Hmmm am sa fur si eu o idee de aici de la tine CLOR!!:)) Foarte tare 😀 ..interesant ce faci tu pe aci ;)) chiar mi-a facut placere sa ma uit si sa citesc…

    ps: am citit tot blog-ul !!! frumos

    0
  • Carla, 20 mai 2012 at 9:17

    Alina, nu ai ceva haine de vanzare?

    0

ABONARE

MY PLAYLIST

ON REPEAT RIGHT NOW