AncaTache, 5 iulie 2013 at 20:26

Cu cine sa-mi impart eu hainele? Grea intrebare pentru o fata! Incepi sa analizezi in minte toate persoanele pe care le cunosti, incepand de la cea mai apropiata prietena, pana la verisoare, sau cunostinte recente, incercand o paleta de combinatii, vizualizand pe rand pe fiecare in parte purtandu-ti tricoul sau rochia pe care tu le divinizezi in dulapul tau. Hmmm, asta este primul gand pe care mi-l trezeste intrebarea pusa de tine: ” Tu cu cine ai imparti tricouri Diva Charms?” Bine, aici se schimba putin situatia, de fapt gandul meu de mai sus ar fii pentru intrebarea “Cu cine ai imparti hainele tale?” . Trebuie sa gasesc o persoana cu care as putea si as vrea sa impart aceste tricouri. Punandu-mi la bataie filtrul curiozitatii, sa adopta o logica simpla, care intotdeauna functioneaza, pornind de la lucruri simple, stiute, pentru a ajunge la raspunsul dorit, care imi va spulbera si mie curiozitatea. Pai… as opta pentru o persoana placuta mie, placuta sufletului meu, o persoana pe care as vrea sa o vad fericita si as fi si eu la randul meu, stiind ca eu i-am produs aceasta stare. De obicei o persoana pe care o agreez atat de mult, este o persoana in care am incredere, care nu m-a dezamagit , care nu m-a ranit prin cuvintele sale si nici nu am simtit ca imi doreste raul. Ar trebui sa fie o persoana care te cunoaste de mult, iti cunoaste erorile , viciile, greselile, punctele sensibile, lacrimile, zambetul, visele, somnul, parul dimineata, vocea ragusita, nu? Si nu , nu vorbesc despre o eventuala prezenta masculina care te cunoaste indeajuns si indeaproape. Este vorba despre o “ea”, despre cum v-ati povestit secretele, primul bal, primul sarut, prima depresie, ultima imbratisare, (“povestit”-pentru ca astea sunt stari), si despre cum ati petrecut la prima betie, prima fuga de acasa, prima noapte alba invatand, prima lectie de machiaj(clasa a VII-a), noptiile de vara, primul job…Ohh gata..stiu cine e, mersi Alina, mi-ai pus logica la incercare prin intrebarea “cine si de ce?” si raspunzandu-ti tie mi-am raspuns mie: Andreea e persoana pe care eu o vreau zambind, Andreea e persoana pe care nu am mai vazut-o de doi ani, pentru ca s-a mutat in alt oras, dar care mi-a marcat copilaria si adolescenta si m-a ajutat sa definesc cuvantul prietenie! Ea ar afla prima de blogul si tricourile tale! Good luck!:*

giagia25, 5 iulie 2013 at 23:00

Sincer cand m-am gandit sa scriu despre inceputu unei prietenii nu stiam despre inceputul carei prietenii sa scriu…dar apoi m-am gandit mai bine si am stiut ca trebuia sa scriu despre acea fata , care nu de mult , a devenit prietena mea. Cred ca niciodata nu m-am simtit mai bine sa povestesc si sa impartasesc asa multe lucruri cu o fata. Poate nu o sa impresionez cu povestea mea, dar vreau sa fiu sincera si sa vorbesc din inima, la fel cum scrii tu ,Alina. Eu si Oana (prietena despre care voi vorbi in aceasta poveste) facem parte din aceeasi trupa de majorete . Pe cand ne-am cunoscut mai bine aveau loc in Romania majoritatea meciurilor . Baschetul se afla in playoff, noi reprezentand echipa Csm Oradea , FRH avea sa organizeze un turneu la Oradea la care urma sa fim invitate. Avand in vedere ca era un turneu si luptau pentru castig mai multe echipe , pe zi , se desfasurau mai multe partide… Frante de oboseala deja, stateam in tribuna pierzand vremea. Eram tare plictisite si plictiseala de obicei duce la o partida buna de barfe . haha . sau sa le spun vorbe rele ?! Eu si Oana am inceput sa povestim despre tot felul de prostii si nebunii, despre colegele din echipa , despre baieti ,iubiti , dragoste . Era interesant sa am atatea subiecte de discutie cu cineva pe care cu cateva ore in urma o consideram o simpla fata pe care eram obligata doar sa o salut pe strada , din respect. Zilele urmatoare la meciuri gura nu nemai tacea. Parca tot ce discutam era interminabil , deviam de la un subiect la altul . Radeam si ne miram de ceea ce puteam auzi una de la alta . Nu cred ca am castigat niciodata increderea cuiva atat de repede , dar sincer nici eu nu am avut incredere in cineva doar dupa cateva zile. Se pare ca nu am gresit cand am ales sa o las sa intre in viata mea, de fapt , nu am gresit lasand-o sa fie prietena mea. Nici nu stiu cum vreau sa formulez..haha. Dar oricum s-a dovedit a fi o ffata de milioane si o persoane de incredere la care mereu voi putea merge sa-i cer un sfat sau cu care sa ma distrez nopti intregi . Frumos sa simti ca o prietena pe care ai cunoscut-o cu adevarat acum 2 luni e mai apropiata decat cea pe care ai cunoscuto acum 11 ani, dar si mai frumos sa stii ca prietena aceea pe care ai cunoscut-o de mai putina vreme va pastra pentru ea ceea ce ai zis .
Alina sper sa iti placa povestioara mea despre cum am cunoscut-o pe Oana. Nu e ceva extraordinar dar am pus suflet in ce am scris.
Prietenii sunt importanti in viata noastra , mai ales cei care vor ramane si cand te vor cunoaste cu adevarat !
Pupici multi !

klara, 6 iulie 2013 at 8:58

Cand am citit intrebarea “Cu cine asi imparti tricoul?” am stiut sigur ca raspunsul meu va fi Flavia, cea mai buna prietena a mea. De ce? Pentru ca ne stim de aproximativ 8 ani de zile si e singura care imi stie toate secretele si in care am incredere deplina. Aceasta incredere insa s-a castigat treptat si greu dar acum sunt sigura ca prietenia noastra va dura in timp. Ne-am cunoscut in clasa a 4-a din intamplare. Locul care ne- a adus impreuna a fost sufrageria unei doamne de engleza foarte draguta cu care am facut amandoua pregatire. Invatam in scoli diferite insa visul nostru era acelasi: sa invatam la o scoala de prestigiu in cei patru ani ce aveau sa urmeze . Am muncit amandoua foarte mult iar intamplarea a facut ca visul nostru sa se implineasca si mai mult sa intram in aceeasi clasa. Nu a durat mult pana sa ne asezam in banca una langa cealalta, iar timpul a facut ca prietenia noastra se se consolideze. Desigur ca au
existat si certuri, insa consider ca asa ne-am cunoscut mai bine si ne-am descoperit defectele si calitatile. Insa o alta intamplare a facut ca liceul sa il facem separat, insa prietenia noastra s-a consolidat si mai mult. Partea amuzanta este ca suntem diferite, insa probabil acest lucru ne-a adus mai aproape, caci ne completam reciproc. Avem multe amintiri impreuna si nu voi uita prima rochita pe care mi-a imprumutat-o pentru un eveniment. Castigarea acestor tricouri ne va aduce alte amintiri minunate si poze pe care sa le impartasim atunci cand vom tricota amandoua pe terasa unei case la tara.

lisaoana, 6 iulie 2013 at 10:07

Ne-am cunoscut in clasa a 6 a. Eu ma mutasem de curand in Sibiu.
Prietenia noastra este una foarte puternica bazata pe : incredere, respect,sinceritate si iubire.
O iubesc tare mult, chiar daca acum suntem la licee diferite( amandoua in clasa a 12) tinem legatura, ne vedem tot atat de des ca si in clasa a 6.
Am facut multe nazbatii impreuna printre care: de curand am spart vreo 2-3 becuri prin casa batandu-ne cu perne, ne-am dat cu rolele(fiind pline de vanatai din cauza lor pe picioare), am cazut cu bicicleta la un momentdat din cauza ca eram 2 pe aceasi bicicleta(cazatura a fost in plin noroi), ea a trecut la un momentdat pe langa un stalp de telegraf cu bicicleta, am trecut si eu doar ca mi-am agatat siretul intr-o sarma si am cazut bine de tot…Cafele dimineata, plaja, strand, iesiri,cluburi, shopping,poze etc.
Avem impreuna niste amintiri tare frumoase, bineinteles am avut si certurile noastre, dar intr-o prietenie nu poti sta una pe cealalta suparata mult timp. Am avut momente in care una dintre noi a avut o dezamagire, dar am stat, am ascultat, am dat sfaturi si am trecut peste situatie impreuna!
Ne-am distrat mult in toti acesti ani si sper ca anul acesta sa ajungem si la mare si sa ne distram!
Sper sa castigam tricourile pentru a avea inca o amintire placuta, mai ales ca amandoua te admiram tare mult!

Denisa, 6 iulie 2013 at 10:16

Razele soarelui isi revarsau stralucirea asupra mea, asupra tuturor pana la urma, era o zi prea frumoasa pentru stat in casa. Parul meu castaniu deschis devenea deja blond, ca in fiecare vara, si tinuta mea “all white”, pe stilul “all inclusive”, ma facea sa ma simt din alt peisaj. Ca toti erau in vesnicii blugi, sau obisnuitele tricouri negre/albe. In un parculet din cartier m-am asezat pe o bancuta, incalzita si ea de soare, si miroasea a vara, a mare, si gandurile mele alunecau spre calatoria la mare, de peste 3 saptamani, ce imi face mereu vara mai frumoasa. Mi-am scos telefonul din geanta si m-am uitat la ceas. Era timpul sa sun, ca deja ma simteam singura, si restul nu aveau de gand sa ajunga prea devreme, asa parea.

– Unde sunteti ?
– Mai trebuie sa ma dau doar cu fixativ, Den, si sa imi iau sandalele. Tu ai ajuns ?
– Da, de cateva minute.
– Hai ca in 10 minute ajung si eu. Sun-o si pe Alexandra, cred ca e pe drum deja, acum 10 minute terminase cu totul.
– Vreau sa ajungem mai repede la terasa, mor de sete si parca as si manca ceva usor. Hai ca o sun. Tu grabeste-te, sunt sigura ca iti sta parul ok. Trebuie sa iti povestesc de toata faza de ieri, ca m-am certat cu Elena, sunt sigura ca nu o sa mai vorbim de data asta.
– Si tu ?

Nu, vocea asta nu a venit din telefon, ci de undeva de langa mine. M-am uitat in partea dreapta, si am vazut o tipa cunoscuta. Sigur, o mai vazusem pe culoarele scolii, dar nu schimbaseram prea multe cuvinte si nu am crezut ca o sa ne imprietenim vreodata. Ma uit curioasa la ea si zambeste.

– Andreea, in caz ca ai uitat. Rade micsorandu-si ochii. Ti-am auzit conversatia – deja ii inchisesem Lorenei telefonul, impuls de moment, oricum trebuia sa ajunga, si Ale stia si ea sa ajunga – si cred ca ne referim la aceeasi Elena. Prietena mea, de la D, prietena ta, tot de acolo.
– La ea ma refeream. Rad si eu.
Parca era ceva in aer. Vara. Noi schimbam mai multe cuvinte decat pana atunci, si discutia noastra nu s-a rezumat doar la certurile, debioase si aproape identice cu Elena, cu care oricum ne-am impacat peste ceva timp, ci cam la orice. Ne-am dat seama ca suntem asemanatoare, si la comportament, si la modul de gandire, si parca putin si la infatisare. Cand au ajuns si fetele, surpriza pe care le-am facut-o a fost sa mai avem o persoana cu noi la terasa.
– Dragut, e o iesire ca lumea intre fete. Vorbim despre cumparaturi, baieti, si despre mersul la mare. Si cu siguranta vom sta impreuna si pe holurile liceului.

Asta era Lori, inalta, slaba, frumoasa, mereu cu eye liner la ochi, si mereu incantata de orice. Alexandra, mai rezervata cu oamenii noi, zambea si ea. Eu si Andreea ne zambeam si am plecat toate spre terasa. Mai tin minte ca eu mi-am luat o inghetata cu un nume aiurea, delicioasa, si am uitat de sucul ala. Toate am mancat pana la urma cate o inghetata, toate cu nume ciudate. Si am ramas prietene. Bune. Si toata lumea observa si asemanarea fizica dintre noi. O femeie in varsta chiar ne-a intrebat daca suntem surori. Ei bine nu, pentru ca eu am sora mea, dar ea e cea mai buna prietena. Una dintre ele. Se numara tot la surori.

Si acum ea e internata, ar fi dragut un cadou din partea mea, si vine si ziua mea, asta ca un cadou pentru mine *joking* Totusi, ar fi tare sa ne imbracam cu tricouri cu tine, Alina :))

mirunav, 6 iulie 2013 at 10:43

Salut Alina! Trebuie sa recunosc ca amandoua aratati fabulos si ca iti citesc blogul ca pe cartea favorita a adolescentei mele 🙂 frumoasa relatie de prietenie a noastra s-a nascut cand eram in clasa a 9-a, colege fiind, bucuria unui nou inceput si emotia pe care o simteam se conturau repede in maturitatea ce ne astepta, dar nu si pentru noi 2! Cand ne-am cunoscut am realizat ca suntem identice din multe puncte de vedere, doar ca nu am fost apropiate instant, ne-au trebuit cam 2 ani. Ce ne-a apropiat pe noi foarte mult a fost vacanta de anul acesta din Taize, un orasel din Franta care avea o tabara foarte mare pentru persoane de peste tot, dar cea mai importanta a fost oprirea in Paris, la 6 am, cand deja se simtea in aer mirosul cafelei si al modei. Amandoua suntem indragostite de Paris, asa ca ne-am plimbat impreuna peste tot, am povestit absolut tot la o cafea pe Champs-Élysées si asa am aflat ca baiatul de care ii place este un roman stabilit in Franta si cu care urma sa se intalneasca. Ideea e ca, atunci am realizat din nou conexiunea dintre noi 2, cand am simtit aceleasi emotii ca ea si nevoia de a o ajuta sa fie totul bine etc. si m-am gandit ca ne-a luat prea mult timp sa ne apropiem. De atunci nu ne-am mai despartit si e persoana pe care o voi avea mereu in suflet. Indiferent de ce v-a strica timpul, v-a rezolva mereu Parisul! 🙂 Te pup!

Ioana, 6 iulie 2013 at 10:54

Buna Alina! Cu cine as imparti tricoul? Cu siguranta cu Priyanka. Am intalnit-o vara trecuta intr-o scoala de vara dintr-un satuc numit Dealul Morii. Ea e din Anglia si vine vara de vara sa faca activitati pentru copiii din sate impreuna cu voluntarii romani. Asa ne-am intalnit. Putin timide la inceput am facut cunostinta si am inceput sa vorbim. Si chiar daca engleza mea nu era perfecta, am ajuns sa stam pana la 2-3 noaptea sa vorbim cate-n luna si-n stele,desi ne era instezis sa ne culcam asa de tarziu. Si e pacat ca am stat doar o singura saptamana impreuna, insa skype-ul ne este cel mai bun prieten si de un an intreg astept sa o revad, sa ne punem planurile in aplicare si sa ne distram mai bine ca anul trecut, pentru ca acum suntem prietene. Ea vine acum la sfarsitul lunii iulie si pentru ca ea este o prietena speciala, care mi-a dat unele dintre cele mai bune sfaturi, ei i-as oferi tricoul.:)
P.S: Ador cum scrii, genul de scris pe care il gasesti in revistele de moda. Keep going!! Kisses

Iulia Rotaru, 6 iulie 2013 at 11:49

Cum mi-am pierdut cel mai bun prieten.

La fiecare sapte ani corpul nostru se schimba, fiecare celula. La fiecare sapte ani disparem. Asta daca nu cumva ti se intampla ceva care are un impact fabulos asupra ta si te schimba complet. Pe mine m-a maturizat. Locuiesc in acelasi loc de cand m-am nascut, la marginea unui satuc intr-o casa care a fost pe vremuri scoala ( da, este intr-adevar ciudat sa te simti in propria casa la fel cum te simti la scoala ). Intotdeauna am avut multi prieteni: vecini, colegi de la scoala, prieteni de pe internet, prietenii prietenilor, dar doar unul era cu adevarat prieten. Cand eu vorbeam el ma intelegea, nu se prefacea. Ma cunostea atat de bine incat putea ghici imediat ce gandesc. Eram ca doua piese de puzzle care luate impreuna alcatuiau ceva mai maret decat luate separat. Eram ca doi frati care au parinti diferiti, eram de nedespartit. Daca era el se intelegea ca sunt si eu si invers.
Cum l-am cunoscut? Ei bine, nu-mi amintesc. Eram prea mica atunci cand am facut-o si crescand impreuna ma face sa cred ca l-am cunoscut poate intr-o viata anterioara. Mergeam impreuna la scoala, era colegul meu de banca, ne jucam impreuna, mergeam in excursii impreuna, pana si temele le faceam impreuna.
Cand am crescut lucrurile s-au mai complicat. Liceul ne ocupa tot timpul, ne vedeam mai rar, dar asta pana era din nou vara, pentru ca vara era anotimpul nostru preferat. Stateam toata noaptea si urmaream filme si filmulete amuzante de pe YouTube, scriam statusuri penibile pe Facebook, faceam poze amuzante citeam si radeam non stop. Si tot in aceeasi vara lucrurile s-au complicat si mai mult. Amandoi stiam ca nu mai suntem doar amici si ca in sufletul nostru simtim mult mai mult unul pentru celalalt. Nu mai puteam vorbi doar de prietenie pentru ca era clar altceva. O simpla atractie fizica, o iubire intre adolescenti, nu stiu dar ceva se schimase. Vara aceea ( a noua spre a zecea ) a fost cea mai frumoasa dintre toate verile noastre. Si cand credeam ca lucrurile vor ramane mereu frumoase si complicate a inceput liceul, iar eu si el ne-am despartit din nou. Asa a inceput sa se destrame totul. Prea putina comunicare, eram mai secretosi si ne vedeam din ce in ce mai rar. Eu mai speram la o revenire pentru ca se apropia vacanta de iarna, dar toate sperantele mi-au fost spulberate printr-un mesaj trimis de el cu cateva zile inainte. “Am vrut sa cred ca distanta e doar un numar. Dar e mai mult decat atat. Cred ca e mai bine sa ne separam” a scris el. In acel moment stiam ca nu am pierdut doar dragostea si atentia lui, imi pierdusem cel mai bun prieten. Si era asta era cel mai dureros lucru.
Cateodata daca iti doresti ceva cu ardoare poti sa faci sa se intample. Daca iti lipseste cu disperare cineva poti spune numele lui din nou si din nou pana il simti aproape. Un fel de “simpatie magica” in care trebuie doar sa crezi ca sa se poata intampla. N-a fost nevoie sa fac asta pentru ca azi suntem din nou prieteni. Prieteni prieteni, nu altceva. Si ne-am propus sa nu mai facem alte greseli.
I-am promis ca voi scrie aceasta povestioara, nu vrem neaparat sa castigam vream doar sa avem ceva de care sa radem peste ani. 🙂

Doris, 6 iulie 2013 at 12:16

Hei Alina,dar cand vei lua decizia castigatoarei???? 🙂

Ade, 6 iulie 2013 at 17:15

Scuze Alina am scris de doua ori povestea ca mi-am mai amintit niste lucrusoare,si ma gandeam ca prima nu a fost incarcata…scuze din nou 🙁

Carla, 6 iulie 2013 at 19:20

Cu tine,daca as avea oprtunitatea:) te urmaresc de foarte mult timp fiindca avem acelesi pasiuni si convingeri. imi esti ca o prietena care ma “suna” sa ma informeze de cele mai noi obiecte vestimentare. pupici si succes in continuare :*

Volcovinschi Miruna, 23 iulie 2013 at 11:54

Cand aflam norocoasa? 😀