FFD – letters to the street

FFD – letters to the street

Sibiul mi s-a părut ca o vacanţă,mai ales acum, că ne-am întors la Cluj… străzile pavate cu piatră cubica, deşi dificile de traversat în fugă pe tocuri, au ceva special. Mirosul de mancare si cafea te invită practic să iei loc la tot a II-a terasă si eu mă gândeam aşadar la vacanţă. Poate ar trebui să-mi instalez un countdown cu atâtea gânduri bune şi locuri în minte, locuri în care vom ajunge în această vara cu vaporul.

Ne-am luat o croazieră pe Mediterană care bifează o grămadă de locuri: Milano, Genova, Roma, Ibiza, Coasta de Azur, Sicilia, Cinque Terre & lista continuă cu invitaţia celor de la Charles&Ron de a petrece câteva zile în Malta, timp îb care vom vizita insula şi atelierul lor de creaţie, lucru care nu poate decât să mă bucure. Beau un Berry Hibiscus la Starbucks acum la Cluj şi (încă) o aştept pe Carmen să iasă din Zara…

Eu am mai bifat o geantă frumoasă, inspired by Valentino, pe care am să v-o prezint mai târziu pe instagram. Probabil vă întrebaţi ce e cu scrisoarea… Vă amintiți când v-am spus cât de mult îmi plac scrisorile? I-am scris una la Raul, de la Feeric, cu impresii generale, doruri, o vedere și o brățară. Vă încurajez și pe voi să surprindeți pe cineva drag cu un astfel de gest. Poate punem în practică și ideea noastră de corespondență prin scrisori de care vorbeam de ceva vreme, aici, pe blog…

20130702-162232.jpg

20130702-162241.jpg

20130702-162248.jpg

20130702-162255.jpg

20130702-162315.jpg

20130702-162324.jpg

Wearing:

Zara trousers
Zara lace up booties
Zara white bag (love it!)
Dolce & Gabanna for Naomi Shirt
Dior Mohotani sunnies

Kisses from sunny-sunseted Cluj!

LATER ON BLOG:

20130702-205414.jpg

0

Alatura-te conversatiei

Raspunde

*Fill in your details below or click an icon to log in

  • CorinaHendler, 2 iulie 2013 at 19:27

    Distractie pe croaziera, am fost in unele locuri care le-ai mentionat mai sus, si chiar merita de vazut ! Foarte frumos la Sibiu, si astept sa trec si eu pe acolo. Kisses

    0
  • iulia, 2 iulie 2013 at 21:00

    off topic, stii sa gatesti? 😀

    0
    • alinaceusan, 2 iulie 2013 at 21:34

      Daaa paste maxim, oraz cu pui, pui pe sare, pui pe sticla, somon, peste…

      0
      • iulia, 2 iulie 2013 at 21:49

        uu, suna super!

        0
  • Ale, 3 iulie 2013 at 7:08

    Awesome

    0
  • Aliceee traveler, 3 iulie 2013 at 8:34

    In Sicilia inca nu am ajuns
    Iar la Malta visez de o vesnicie :(((

    0
  • roxa, 3 iulie 2013 at 12:34

    de unde ti ai luat biletul de croaziera? si cu cat? mersiii, si eu as vrea sa meerg candva cu sufletul pereche 😡
    ce noroc ai cu Raul :X
    God bless u!
    kisses

    0
  • Diana, 3 iulie 2013 at 16:18

    parca citisem mai de mult pe blogul tau ca acel colier era a lui Raul, deci sa inteleg ca este un model pentru barbati. As vrea sa te intreb de la ce magazin l-ai achizitionat si cam cat a costat ? Nu de alta, dar as vrea sa imi surprind prietenul , mersi mult :*

    0
    • alinaceusan, 3 iulie 2013 at 18:45

      Hello, era de la Dolce&Gabanna, l-a primit Raul de ziua lui….

      0
  • Diana, 3 iulie 2013 at 16:18

    ma refer la lantul acela de la Guess parca 😕

    0
  • Timea, 3 iulie 2013 at 17:59

    Kind of Dear John,..frumos din partea ta:) kisses!^^

    0
  • Andreea R, 4 iulie 2013 at 6:32

    Tare fresh si indrazneata nuanta parului! Presupun ca buclele sunt facute cu ondulatorul conic/ placa, oricum arata impecabil.
    Ce produs folosesti pentru un asa volum?

    0
    • alinaceusan, 4 iulie 2013 at 15:11

      Mai nimic….uniq1, fixativ si tapat maxim…apoi se lasa

      0
  • Sabrina, 4 iulie 2013 at 11:40

    distractie placuta in croaziera! sunt sigura ca o sa faci niste poze foarte faine!

    lifeisbetterblondewiths.blogspot.com

    0

ABONARE

MY PLAYLIST

ON REPEAT RIGHT NOW