27 mai 2013

Birthday wishes | Gradina Botanica

Alina Ceusan # Featured

Era luni, 20 mai, o zi furtunoasă (și trebuie să mă credeți era chiar furtună) eu nu-mi vedeam capul de treabă, în timp ce Raul era alintatul salonului, la fel cum se întâmplă de fiecare dată, de ziua lui. Vorbisem din timp cu fetele de la Vanilla Events, pentru a pregăti surpriza de ziua lui Raul, dar azi, totul părea să fie împotriva mea.

Raul e genul de băiat căruia nu prea am știut vreodată ce cadouri să îi iau, sincer. Pentru că e altfel, e o fire boemă, nu apreciază ca restul lumii cadourile cât surprizele; nu așteaptă cadouri materiale pentru a-i confirma dragostea. De aici si ideea mea cu surpiza.

Mă plimbam într-o zi și vorbeam cu mama la telefon. Îi spuneam că vreau să iau bilete de avion, să mergem de ziua lui, sau weekend-ul imediat următor, la Barcelona. Suna foarte simplu, Barcelona e orașul lui preferat …era perfect. (fiecare avem un astfel de oraș în minte…). Prezentându-i mamei la telefon a II-a idee, mi-a spus direct:

–Eu zic să îl lași pe el să plănuiască vacanțele, o să îi placă foarte mult cina, îl cunosc pe Raul.

Fără prea multe discuții, am vorbit cu fetele de la Vanilla Events (Cluj), le-am spus despre dorința mea de a-l face pe Raul puțin mai fericit decât este deja și am trecut la treabă. Am discutat zile în șir pe mail și am pus la punct toate detaliile, asta până când vremea urma să ne strice planurile. Eu îmi doream o masă frumoasă, undeva în pădure, într-o poiană însorită. Îmi doream să nu știe unde mergem și ce facem în pădure… Vă imaginați dezamagirea mea, de luni dimineața, când m-am uitat pe geam și ploaia torențială se juca prin perioade de soare și umezeală. Era clar, picaseră cam toate planurile făcute, asta dacă nu cumva plănuiam să mâncăm cu vreo pelerină în cap…:))

Într-o frenezie, îmi venise însă, o idee de moment. Stergătoarele erau date pe viteza maximă, eram în fața salonului și aproape că îmi venea să plâng, gândindu-mă la faptul că toate planurile mele erau anulate. Și atunci mi-am amintit de Roxana Simon, de Mois Dora, de shooting-ul nostru în grădina botanică din Cluj, mi-am pus centura, mi-am aprins o țigară, am dat jos geamul, m-am șters la ochi și am zis în gândul meu: “what de f*ck…!? Nu am nimic de pierdut”. Am pornit spre Grădina Botanică din Cluj.

Ploua la fel de tare. De pe stick-ul personalizat primit de la Alinka se auzea Daylight Project de la Maroon 5 și parcă orice melodie mă întrista acum. Caut rapid, derulând piese, o linie melodică pe care să o țin minte atunci când o să ajung, ca o bezmetică în fața casei de bilete de la grădină și le voi spune toată povestea unor oameni care nu fac altceva toată ziua, decât să vândă bilete iubitorilor de natură. Mă tot gândeam dacă or să priceapă ce vreau eu să fac, mă gândeam la ce ar spune fetele de pe blog, dacă m-ar vedea chiar acum, toată plouată, încercând să îndrept situația dată de vreme… Parchez rapid mașina, mă scutur de cele câteva fire de paie care mi s-au prins de bluză și pornesc către intrare. Plouă tot mai mare, mă uit în sus și mă gândesc în sinea mea: bine că nu a plouat tot weekend-ul și acum, uite!

Toată lumea îmi spunea să pregătesc momentul duminică, în 19. Îi lăsam tot timpul să vorbească, mai luam o gură de fresh, mă mai uitam pe instagram, nu am vrut nici cum să accept faptul că luni plouă, nu am vrut, oricum ar fi fost, ca luni să devină o zi banală. Pentru că era ziua lui. Și eu am fost și sunt de părere că trebuie să sărbătorim momentul. În sfârșit, zâmbeam cumva, pentru că sunt genul ăsta de om care vrea să ducă lucrurile la capăt. Mă uitam în jos, pavajul se mișca o dată cu mine…incă doi pași și…am ajuns. Îmi ridic privirea. O doamnă de vreo patruzeci și ceva de ani, durdulie, cu părul tuns vob, breton și un ecuson mic în piept se uita plictisită la mine. Nici nu știam cum să încep. La un moment dat mă uitasem cu coada ochiului spre dreapta, unde am văzut un bărbat care îmi zâmbea din spatele vitrinei de sticlă rece și umedă. El mă înțelegea. În timp ce povesteam ceea ce vreau să pregătesc, (ce să mai pregăstesc, erau toate gata, doar aveau nevoie de o locație acoperită), doamna dădea din cap în semn că “nu se poate, în nici un caz…dar cum te-ai gândit tu copilă…?”… Dar eu îmi mutasem de mult privirea de la ea, către domnul din spate, care-mi părea un fel de paznic, mă aplecasem ușor peste margine și îi vedeam pantofii butucănoști gri închis și salopeta kaki. Avea și el un ecuson la fel de mic.

Simțeam că amețesc și totul intră în ceață, dar povestea mea nu era nici pe departe pe final. Apoi văd că domnul ia o hârtiuță și îmi scrie un număr de telefon. Era numărul lui. Urma să mă sune pe la ora 18, când se închidea grădina botanică, după ce vorbea cu paznicul de noapte despre tot ceea ce îi povestisem eu. L-aș fi îmbrățișat de dincolo de sticlă, dar i-am spus în grabă: vă mulțumesc enorm, plătesc dacă trebuie! Merg să văd puțin Grădina Japoneză, vroiam să fac niște poze pentru fetele de la Vanilla să vadă locația. Speram în același timp că, într-un mod sau altul le voi dovedi prin simplul fapt că merg până acolo în ploaie, cât de mult îmi doresc locul ăsta, pentru noi, spre seara. Și așa a fost. Pășeam sărind pe dalele grădinii veselă, cu o emoție în stomac și repetam în gând numărul de telefon pe care il primisem, ciupind hârtia în buzunar.

Ajung la Grădina Japoneză. Nu bag în seamă un grup de 20 de elevi maghiari care mișunau pe acolo și încep să fac poze cu locația. Apoi domnul Toșa îmi spune că mă va suna la 18, uitându-se la mine calm și întrebându-mă dacă e ok locația. Când ajung în mașină mă uit rapid peste pozele de pe aparat și încep să râd singură: fețe mirate de copii care se uită în obiectiv și apoi se fac că se uită rapid în altă parte. Cred că deja râd de mulțumirea faptului că am ceva: 3 poze pe aparat și un bilețel cu un număr de telefon, o promisiune.

Între timp apucasem să îi filmez pe colegii lui Raul de la salon: Simina, Tina, Laurentiu, fetele de la receptie, cam pe toate lumea care era la salon atunci. Montasem un filmulet cu apropiatii lui Raul care ii spuneau fiecare cateva cuvinte despre el, ca o felicitare video cu ocazia zilei de naștere. Îi filmasem și pe cei de la Midi, filmulețul era gata. Las laptop-ul pe jos și cobor repede la mașina, aranjez coșulețul cu fân, sun la Baracca, comand mâncarea, las coșulețul la Grădină și îl iau pe Raul de la lucru să îl duc până la Real, să se uite la un model de pat. Nu știu dacă am alergat mai mult în viața mea, telefonul suna în continuu…

Trei ore mai târziu după ce reușesc să ajung și acasă să mă schimb (nici măcar nu m-am mai machiat)…primesc un mesaj de la sora mea, Carla: hey, pe unde ești a vorbit tata cu Raul si e singur la apartament, era cam supărat. Semaforul e tot roșu. Îmi vine să plâng de nervi, trimit trei mesaje una după alta, apoi continui drumul catre aparatementul lui Raul. El era jos mă aștepta.

-Hey m-ai lăsat singur de ziua mea:(
-Hai sus, o să vezi că nu a depins de mine nici măcar 5%, te rog! Mi-ai spus că termini de lucru la ora 4. Eu îmi făcusem planuri cât erai tu la salon.
-Ai luat șampanie? Unde mergem? (se uită la sticlă, apoi la mine)
-Mergem undeva frumos.

Ajungem lângă Baracca, parcăm și il iau de mână: hai, mergem până la Baracca, mâncăm aici desertul.
-Dar de ce începem cu desertul?
Ai să vezi.

Ne-am comandat o porție de brânzeturi asortate si un tiramisu. Împărțim, ca de obicei, desertul. Fug până la bar să vorbesc cu chelnerul despre cina comandată la pachet și apoi primim nota. Raul se uita curios la mine. Nu înțelegea ce fac eu acolo. Ce se întâmplă. Eu mă bucuram doar că sunt cu el și că toate au prins contur. Zâmbeam la fiecare pas. Plecăm apoi spre grădină, el cu șampania în mână eu cu plăsuțele. S-a prins când am ajuns: mergem la grădina botanică să mâncăm, baby, ce drăguț! Paznicul ne saluta la intrare și Raul se uită la mine curios…

Mă îmbrățisează la fiecare pas și nu îi vine să creadă ce s-a întâmplat. Îi spun să aibă răbdare și 20 de pași mai în jos vede lumânările licărinde din foișorul din mijlocul lacului. Ajungem la masa organizată de fete și sinceră să fiu, nici mie nu îmi vine să cred cât de frumos arată totul. Chiar dacă acum două ore mă gândeam la un playlist, acum când am ajuns și am simțit liniștea asta deplină din grădină, doar păsărelele cântând și freamătul pădurii, în depărtare….era perfect fară muzică. Raul se uita ba la masă ba la mine spunea doar: “Baby, baby! M-ai surprins maxim!”…mă ia apoi în brațe și îmi spune, cu lacrimi în ochi că ar fi așteptat singur și o săptămână dacă știa ce îl așteaptă. “Nu o să uit gestul ăsta niciodată, o sa îl țin minte toata viața mea. E cel mai frumos cadou, îți jur, mă suprinzi, jur!”…

Îmi veneau și mie lacrimi în ochi. Nici nu a mai contat șampania, nici mâncarea. Lui îi luasem somon, preferatul lui și mie paste. Învârteam doar furculița în ele. O dubă albă ascunsă undeva departe, se întrezărește printre frunze. Nu se putem lua ochii unul de la altul. Eu mă simțeam ca într-o poveste. A fost extrem de frumos… Am luat cina, apoi am împărțit un tort de zmeură și am pornit cu șampania și paharele în mână, la plimbare prin grădină. Un loc atât de frumos, care te rupe de lume, în care uiți că te aflii în mijlocul unui oraș. Ne plimbam de mână și admiram pe o răcoare ascunsă, fiecare ungher al grădinii. Eram într-un loc magic. Doar peisaje rupte din Vampire Diaries (la fel spuneam și prima dată când am fost aici, la shooting)…

Seara era pe final, noi ne sărutam la fiecare pas. Eu chiar cred că suprizele astea contează, cu asta rămâi până la urmă, cu momente, nu cu obiecte, cu o pereche de ochelari de soare, pe care ii pierzi sau se strică sau mai știu eu ce… așa m-am gândit eu la tine…Raul râde, ia o gură de șampanie și se uită la mine: nu o să îți vină să crezi, te rog să o întrebi pe maicăta să vezi cât de asemănători suntem. Îl întreb dacă să mă aștept tot la Grădina Botanică, el râde și zice: nu, nuu. Ai să vezi!

Cu promisiunea asta am plecat din grădina botanică clujeană, spre casă. Am chemat câțiva prieteni la noi, am băut un vin și undeva printre râsetele lor, îl chem pe Raul să vadă ceva: un video despre care toată lumea știa, mai puțin el: urările prietenilor lui. A râs tot timpul, a fost cel mai vesel moment de când îl știu…a fost o seară cu adevărat specială pentru noi și cu siguranța nu o vom uita niciodată!

Mulțumirile merg către Vanilla Events, către fetele care s-au ocupat de flori, Atelier Design Floral Filomena Brisc, dar și către cei de la Grădina Botanică, pentru bunătate și înțelegere. Mai mult, tin să le mulțumesc prietenilor lui Raul care m-au susținut, mamei mele pentru aprobare și îndemn, lui Raul că a avut răbdare cu mine…si tuturor celor care m-au suportat așa agitată cum am fost, lunea trecută, pe 20 mai.